Drepturile unui membru
Orice membru are dreptul de a participa la toate serviciile spirituale organizate de biserică.
Orice membru are dreptul de a frecventa o celulă a bisericii.
Orice membru beneficiază de actele de cult: Binecuvântarea copiilor, Botez, Cina Domnului, Căsătorie religioasa, Înmormantare.
Orice membru are dreptul la consiliere pastorală și susținere spirituală din partea păstorului și a membrilor.
Orice membru beneficiază de cursuri de ucenicizare și creștere spirituală organizate în celule sau în biserică.
Orice membru poate deveni un lider sau un slujitor al bisericii, în funcție de chemarea și darurile primite de la Dumnezeu, recunoscute și de ceilalți membrii.
Obligaţiile unui membru
Frecventarea regulată a serviciilor spirituale ale bisericii.
Frecventarea regulată a unei celule.
Participarea activă la cursurile de ucenicizare și lucrările de evanghelizare.
Susținerea spirituală a bisericii (participare activă, rugăciuni, post, implicare).
Confidențialitate în ceea ce privește problemele discutate în celule.